Hossu: OUG pe sănătate, o privatizare mascată, o idée de business

0
416

Președintele sindicatului Cartel „Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, într-o conferință de presă la Cluj-Napoca, vineri, că ordonanța de urgență pe sănătate reprezintă o privatizare mascată a sistemului medical, o idee de business cu scopul de a face profit, nu de a oferi un serviciu pentru cetățeni, titrează Mediafax.

„OUG pe sănătate este de fapt o privatizare mascată a sistemului medical. Un sistem de sănătate public funcționează ca unul de urgență iar un spital public trebuie să existe fie că există pacienți fie că nu există. Un sistem privat, deși folosește banul public, are regimul său și are posibilitarea de a refuza pacienți. Un alt element grav este că un bolnav când vine la spital nu vine cu o boală dedicată, ci pot apărea complicații, iar spitalul privat rezolvă boala pentru care a fost internat un bolnav, dar complicațiile le pasează la un spital public. (…) Ideea de a face din asta un business este o problemă majoră, deoarece se subordonează profitului, nu interesului de a oferi oferi un serviciu pentru cetățeni”, a spus Hossu.

Hossu le-a reproșat actualilor guvernanți faptul că acest gen de reforme, prin care se preconizează o schimbare radicală în sistemul de sănătate, fără să fie efectuate analize în prealabil, pot avea consecințe dramatice.

Liderul Cartel ”Alfa” așteaptă reacția CCR după sesizarea înaintată de Avocatul Poporului pe tema OUG pe sănătate.

Avocatul Poporului a atacat la CCR, modificările din sistemul sanitar făcute prin OUG 25/2020, fiind de părere că sunt în contradicție cu Constituția și afectează grav dreptul la sănătate al românilor: efectele vor duce la sărăcirea sistemului public de servicii medicale. În opinia Avocatului Poporului, OUG încalcă dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul la asistență medicală în unitățile sanitare de stat.

În condițiile în care o mare parte din finanțarea de la bugetul de stat va fi transferată către sectorul privat, efectele pe termen mediu și lung vor conduce la sărăcirea accentuată a sistemului public de servicii medicale, concomitent cu lipsa accesului la orice tip de servicii medicale al persoanelor care nu-și permit accesarea serviciilor private. Avocatul Poporului atrage atenția asupra faptului că domeniul reglementat de către OUG este unul de interes public, iar în privința serviciilor medicale de urgență chiar un domeniu de interes strategic al statului.

„Avocatul Poporului mai observă faptul că nu există un sistem concurențial corect între furnizorii publici de servicii de sănătate și cei privați, primii fiind supuși unor condiționări legale și administrative. Spre exemplu, sectorul comercial achiziționează materialele și medicamentele după reguli proprii, fără a fi obligat să respecte legislația în domeniul achizițiilor publice, pe când sectorul public este supus unor proceduri obligatorii, în conformitate cu legislația achizițiilor publice, iar depunerea contestațiilor, de către oricine, inclusiv de către concurenți, este unul din motivele blocării multora din aceste achiziții și întârzierii lor. Ca atare, în situații de finanțare similară sau chiar de subfinanțare a spitalelor publice, există riscul unui fenomen de migrație a medicilor și a pacienților dinspre spitale publice înspre spitalele private”, se arată în comunicatul Avocatului Poporului.

O altă critică majoră este că, prin OUG 25/2020, se liberalizează sistemul medical de urgență fiind deschisă finanțarea publică pentru tratamentulcazurilor de urgențe critice de către sistemul privat: „suntem în prezența unei schimbări majore de paradigmă, care nu se poate realiza fără o dezbatere extrem de largă cu toate segmentele interesate ale societății. În context, Avocatul Poporului apreciază că, în condițiile unei finanțări unice, provenind de la bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale, scindată la un număr nedefinit de unități sanitare de urgență, rezultatul va fi închiderea unităților sanitare publice de urgență, cu consecința încălcării principiului solidarității, a dreptului la ocrotirea sănătății în unitățile sanitare de stat. Drept urmare, statul, prin autoritățile sale, devine culpabil pentru nerespectarea obligației constituționale de asigurare a dreptului la asistență medicală în unitățile de stat”.