PSD va încerca să blocheze alegerea lui Ludovic Orban în funcția de președinte al Camerei Deputaților. Dacă Partidul Social Democrat nu va primi 4 locuri în Biroul Permanent și șefia unor comisii importante, cum ar fi Educația, Munca, Sănătatea și Economia, liberalii vor boicota ședința de plen în care trebuie să fie votat președintele Camerei.
Totul depinde de negocierile care se vor purta între liderii grupurilor parlamentare, între cei ai Partidului Social Democrat și cei ai Partidului Național Liberal. Potrivit unor surse Antena 3, social-democrații amenință că vor boicota ședința în care va fi ales Ludovic Orban președinte al Camerei Deputaților, în ideea în care nu va fi întocmit cvorum.
Din informațiile primite, Ludovic Orban și-ar dori ca astăzi să aibă loc sedința de plen a Camerei Deputaților în care să fie ales președintele acesteia. Însă social-democrații nu se grăbesc și așteaptă să fie chemați la discuții de către cei de la PNL în privința împărțirii funcțiilor la nivelul conducerii Camerei Deputaților și la nivelul comisiilor parlamentare.
Partidul Social Democrat își dorește șefia unor conduceri importante, precum Comisia de Sănătate, pentru Alexandru Rafila, dar și Educația, Munca și Economia.